Izmir | turism Izmir Turcia
Acest site utilizeaza cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe aici
Newsletter

Pentru a primi newsletter, introduceti
emailul dumneavoastra mai jos

Izmir
Izmir


Izmir



Izmir este al treilea oras din Turcia ca populatie si al doilea port, dupa Istanbul si este situat pe tarmul Marii Egee, in apropierea Golfului Izmir. Orasul are 9 districte metropolitane (Balcova, Bornova, Buca, Cigli, Gaziemir, Guzelbahce, Karsiyaka, Konak si Narlidere), iar in 2005 numara circa 3,500,000 locuitori.
Desi nu exista dovezi certe, se presupune ca prima atestare a localitatii Izmir dateaza din prima jumatate a mileniului 2 i.e.n, cand niste placute din colonia asiriana Kultepe mentioneaza o localitate “Ti-smurna”. Cea mai veche denumire greceasca a orasului este Myrrha, corespunzand numelui ulterior Smyrne. Romanii au preluat acest toponim, transformandu-l in Smyrna, iar denumirea actuala, Izmir, este varianta turca a aceluiasi nume.

Istoric
Orasul Izmir este unul dintre cele mai vechi din bazinul Marii Mediterane. Initial s-a crezut ca asezarea originara fusese infiintata in mileniul 3 i.e.n. pe un mic deal (posibil chiar o mica insula in acea perioada) din extremitatea nordica a Golfului Izmir, ceea ce o facea una dintre cele mai inaintate culturi din Anatolia, similara Troiei. In 2004, in urma sapaturilor arheologice desfasurate in zona Yesilova, s-au descoperit doua coline (Yesilova si Yassitepe), foarte apropiate una de alta si situate mai spre sud, in campia Bornova, ceea ce a redatat inceputurile orasului in mileniul 6 i.e.n., inca din neolitic.
In jurul anului 1500 i.e.n., vechea asezare Smyrna intra sub influenta Imperiului Hitit (hititii cunosteau scrierea si au lasat mentiuni despre mai multe localitati din zona Izmirului). In 1200 i.e.n., invaziile popoarelor migratoare au distrus Troia si Hattusas, capitala Imperiului Hitit. Ca urmare, partea centrala si de vest a Anatoliei a cunoscut o perioada de regres, care a durat pana in secolul 8 i.e.n.
In timpul Epocii fierului, in jurul anului 900 i.e.n., Izmirul a capatat statutul de oras-stat, fiind aparat de ziduri si adapostind circa 1000 de locuitori care isi castigau existenta din agricultura si pecuit.
Numita si Vechea Smyrna (pentru a face distinctia de Smyrna reconstruita ulterior pe Muntele Pagos – Kadifekale de astazi), asezarea de pe dealul Bayrakli a ajuns la apogeul sau intre 650 – 545 i.e.n., perioada considerata a fi cea mai puternica din intreaga civilizatie ioniana. Sub conducerea Miletului, au fost infiintate colonii ioniene in Egipt, Siria, pe coasta de vest a Libanului, in regiunea Marii Marmara, in jurul Marii Negre si in estul Greciei. In aceasta perioada, Smyrna era deja un centru al comertului din zona Marii Mediterane.
Una dintre cele mai importante dovezi ale acestei epoci de inflorire este larga raspandire a scrierii, incepand cu 650 i.e.n., atestata de numeroasele inscriptii despre darurile dedicate zeitei Atena (ale carei temple dateaza din 640 – 580 i.e.n.). De asemenea, cele mai vechi strazi pavate din perioada ioniana au fost descoperite tot la Smyrna.
Bogatiile orasului i-au impresionat si atras pe lidieni, care au cucerit Smyrna in jurul anului 610 – 600 i.e.n., distrugand o parte a asezarii. Curand dupa aceea, orasul a intrat in declin, ca urmare a invaziei persilor. Pentru ca nu i-au acordat sprijin in lupta impotriva lidienilor, regele persilor a atacat si distrus Smyrna in 545 i.e.n., situatie in care s-au aflat toate orasele de pe coasta Marii Egee. Acesta este momentul in care vechea asezare Smyrna inceteaza sa existe, pana la refondarea orasului, in jurul anului 300 i.e.n., de catre Alexandru cel Mare. Acesta i-a invins pe persi in mai multe batalii, culminand cu victoria de la Issus din 333 i.e.n. in fata regelui Darius.
Orasele din zona vor cunoaste o perioada de renastere, Rhodes si Pergamon ajungand la peste 100.000 de locuitori, Efes, Antioh si Alexandria la peste 400.000. Fondata pe un mic deal, vechea vatra a Smyrnei, prea mica pentru populatia din epoca, a fost mutata la Kadifekale in 300 i.e.n.
In 133 i.e.n., Smyrna este inclusa in Imperiul Roman si va cunoaste o a doua perioada de aur. Distrus de un cutremur in 178 e.n., orasul va fi reconstruit de catre imparatul Marcus Aurelius.
Dupa divizarea Imperiului Roman, Smyrna a trecut sub stapanirea Imperiului Roman de Rasarit, insa si-a pastrat statutul de centru religios pana la inceputul Imperiului Bizantin.
In 1076, orasul a fost ocupat de turci, sub comanda lui Chaka-bei, insa, dupa moartea acestuia, Smyrna a fost recucerita de catre bizantini in 1098, pentru ca mai apoi sa treaca in stapanirea Cavalerilor de Rhodos o data cu ocuparea Constantinopolului de catre cruciati in 1242. La inceputul secolului 14, Smyrna a fost din nou cucerita de turci si a devenit Izmir.
In 1389, Izmir a intrat sub stapanire otomana, o data cu victoria lui Baiazid I asupra beilicurilor turcesti din vestul Anatoliei. In 1402, mongolii lui Tamerlan au reusit sa ii infranga pe otomani si le-au redat turcilor controlul cetatii Izmir, pana in 1442, cand orasul a fost ocupat de Murat II, care l-a transformat in parte a provinciei otomane Aydin.
In perioada urmatoare, Izmir a devenit unul dintre cele mai importante centre comerciale ale Imperiului Otoman, in oras avandu-si sediul numeroase consulate straine. Dezvoltarea asezarii a facut ca si populatia sa creasca si sa devina mai eterogena – alaturi de turci, in oras s-au stabilit numerosi evrei, greci, armeni.
Desi a avut de infruntat o epidemie de ciuma in 1676, un cutremur in 1688 si un mare incendiu in 1743, Izmir a continuat sa se dezvolte. In 1866 a fost construita calea ferata spre Aydin, prima din Imperiul Otoman.
Dupa Primul razboi mondial si infrangerea Imperiului Otoman, partea de vest a Turciei a fost cedata Greciei, prin Tratatul de la Sevres. Pe 15 mai 1919, armata greaca a ocupat orasul, insa, in urma razboiului greco – turc (1919 – 1922), Izmir a revenit din nou la Turcia. Ca urmare a acestui conflict, populatia greaca din Izmir a trebuit sa paraseasca orasul si sa se refugieze pe insulele grecesti din apropiere.
Pe 13 septembrie 1922, Izmirul s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave dezastre din istoria sa – marele incendiu de la Smyrna, ale carui cauze raman pana astazi controversate. Razboiul greco – turc, incendiul din 1922, dar si incidentele aparute intre grecii si turcii din Izmir in timpul razboiului (cum ar fi uciderea jurnalistului Hasan Tahsin de catre soldatii greci, pe 15 mai 1919, dupa acesta trasese asupra lor) au marcat constiinta colectiva a celor doua popoare, turcii fiind ulterior acuzati de acte de razbunare asupra comunitatilor greaca si armeana din Izmir. In 1923, cele doua parti au ajuns la un acord pentru schimbul de populatii si s-a semnat Tratatul de la Lausanne.
Dupa proclamarea Republicii turce, in 1923, Izmir a fost din nou reconstruit.
In anii 1960 – 1970, Izmirul a cunoscut o perioada de decadere, in care administratia locala a neglijat de multe ori valorile traditionale ale zonei, uneori fiind chiar in discordanta cu politica generala a tarii. Dupa 1965, o data cu emiterea legii privind posibilitatea asocierii dintre proprietarii de teren si firmele de constructii in vederea ridicarii si detinerii in comun a imobilelor de locuit cu 8 etaje, peisajul urban al Izmirului s-a schimbat radical, cu efecte dezastruoase.

Numit “Perla Egeei”, Izmir este in prezent al treilea oras ca marime din Turcia si este vazut ca unul dintre cele mai liberale orase in ceea ce priveste stilul de viata, dinamismul, ideologia si valorile locuitorilor sai.

Clima
Se caracterizeaza prin veri lungi si calduroase si ierni blande si ploioase. Media anuala de precipitatii este de 706 mm, dintre care 77 % cad intre noiembrie si martie. Temperaturile medii variaza iarna intre 12 si 14°C (desi rar, la Izmir s-a intamplat sa ninga in ianuarie si februarie), iar vara (intre iunie si septembrie) depasesc 28°C.

Complexul Expozitional Izmir
Membru al Uniunii Internationale a Targurilor, Complexul Expozitional din Izmir se intinde pe o suprafata de 421,000 mp si a gazduit diverse targuri nationale si internationale. In plus, contribuie la viata sociala si culturala a orasului Izmir, datorita teatrului in aer liber, Muzeului Picturii si Sculpturii, centrelor de arta, parcului de distractii, gradinii zoologice.

Rezervatia Bird’s Paradise
Rezervatia Bird"s Paradise se gaseste in Cigli, la 15 km vest de Karsiyaka, si adaposteste 205 specii de pasari - 63 de specii domestice, 54 de specii de pasari migratoare de vara, 43 de specii de pasari migratoare de iarna, 30 de specii de tranzit. Dintre acestea, 56 de specii de pasari cuibaresc in rezervatie. Intinsa pe mai mult de 80 kmp, rezervatia Bird"s Paradise din Izmir a fost declarata zona protejata de catre Guvernul Turciei in 1982.

Bucataria traditionala a zonei Izmir
Preparatele culinare specifice zonei Izmir isi au originea in istoria multiculturala a regiunii, cu influente egeene, mediteraneene si anatoliene. Cateva dintre cele mai cunoscute mancaruri: supa tarhana, chiftele, keskek, zerde, mucver.

Festivaluri
Incepand din 1987, la Izmir se organizeaza anual Festivalul International Izmir, care are loc intre jumatatea lunii iunie si jumatatea lunii iulie. Pe durata festivalului, aici au loc recitaluri sustinute de mari artisti internationali, orchestre, companii de dans, trupe de rock sau de jazz - Ray Charles, Paco de Lucia, Joan Baez, Martha Graham Dance Company, Tanita Tikaram, Jethro Tull, Orchestra Filarmonica din Leningrad, Chris De Burgh, Sting, Orchestra Filarmonica de Stat din Moscova, Chick Corea, New York City Ballet, Nigel Kennedy, Bryan Adams, James Brown, Elton John, Mikhail Barisnikov, Jose Carreras - sunt cateva nume celebre care au participat la Festival.
Un alt eveniment cultural organizat anual la Izmir este Festivalul European de Jazz, initiat in 1994 de catre IKSEV (Fundatia pentru Cultura, Arte si Educatie din Izmir.

Sport
Cluburi de fotbal in Izmir: Altay SK, Altinordu, Goztepe, Izmirspor and Karsiyaka SK.
In 1971, la Izmir s-au desfasurat Jocurile Mediteraneene, iar in august 2005 aici a avut loc Universiada de Vara.

Educatie
In Izmir se gasesc mai multe universitati: Dokuz Eylul Universitesi, Ege Universitesi, Izmir Ekonomi Universitesi, Izmir Yuksek Teknoloji Enstitusu, Yasar Universitesi

Personalitati originare din Izmir

Edouard Balladur – fost prim ministru al Frantei
Familia Forbes
Homer – poet grec
Sir Alec Issigonis, designer auto britanic, cea mai faimoasa realizare a sa fiind Mini
Dario Moreno – cantaret turc de origine ebraica, a avut o cariera remarcabila in Franta;
Aristotelis Onassis – renumit armator grec
Giorgos Seferis – poet grec, laureat al Premiului Nobel, nascut in apropiere de Urla

Click AICI pentru mai multe poze din Izmir.




Share on Facebook



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:

Cod de securitate *

security image
 




Interviul TravelWorld.ro
Agentia de turism Tourex: Seriozitate, experienta, incredere. Descopera lumea cu o agentie verificata!

Cand analizezi serviciile unei agentii, trebuie sa tii cont de multe aspecte – experienta, diversitate, preturi, parerile altor turisti etc. Agentia de turism Tourex este partenerul de care aveti nevoie.

Vezi toate interviurile
Ultima firma inscrisa in site

Casa Hrisicos, Constanta

Linkuri sponsorizate

Jocuri si jucarii

City break

Articole
Top 10 cele mai luxoase cazinouri din lume

Pe taramul jocurilor cu mize mari, putine experiente rivalizeaza cu luxul extravagant din cele mai opulente cazinouri din lume. Ele sunt vitrine de grandoare, sofisticare si extravaganta fara egal. [citeste tot]

Vezi toate articolele
Cerere personalizata
Din Transilvania in Kamchatka
Mongolia 1, 26-30 iunie

Nici o poza, video sau carte nu m-ar fi pregatit pentru Mongolia! De indata ce am trecut granita, drumurile s-au terminat, este doar un loc gol, fara nimic, cu dealuri si munti dezolanti.Un peisaj terifiant, dur, dar de o mare frumusete. Este uimitor, dar [citeste tot]

Vezi tot jurnalul
Articole video
Fontana di Trevi
18-05-2011
Fontana di Trevi

Se spune ca, daca arunci o moneda in fantana, te vei intoarce la Roma ... dar trebuie sa o arunci peste umar, cu spatele la fantana.[...]

Las Vegas by night
23-03-2011
Las Vegas by night

Faceti turul Las Vegasului, noaptea. Lumini, hoteluri, atmosfera. Apoi si ziua si iar noaptea.[...]

Vezi toate articolele