Alba Iulia

Alba Iulia, oras cu mare rezonanta in istoria poporului roman, isi datoreaza importanta sa istorica, in mare masura, pozitiei geografice, fiind punctul natural de trecere si rascruce de drumuri care l-au legat organic de zonele inconjuratoare, bogate in zacaminte de metale pretioase, sare si podgorii renumite. Arterele de circulatie din Transilvania prin care se comunica cu importante centre economice se intalneau aici, fapt ce a impulsionat dezvoltarea sa demografica, urbanistica si economica. Aici au avut loc evenimente majore din istoria neamului si Alba Iulia se mandreste cu faptul ca este considerata capitala spirituala a Romaniei.

Municipiul Alba Iulia este asezat in centrul podisului ardelean, la 460° 5" latitudine nordica si 210° 15" longitudine estica, 330 m altitudine, intr-o zona de interferenta a dealurilor ce coboara din Muntii Trascaului cu sesurile din valea cursului mijlociu al Muresului. Orasul propriu-zis este asezat pe prima terasa a Muresului, care formeaza spre est un ses lung de 8-10 km si lat de 2-4 km. Orasului ii apartin 10.365 ha teren, format din 3500 ha teren arabil, restul fiind pasuni, fanete, vii, livezi si pepiniere pomicole.
Cetatea si constructiile ridicate in ultimii ani pe vatra vechilor asezari se afla pe a doua terasa, cu cca. 18-25 m mai sus. Imprejurimile sunt deosebit de atragatoare, iar clima se caracterizeaza prin veri calduroase, toamne lungi si ierni blande, cu o temperatura medie anuala de 100 C si precipitatii care ating o medie anuala de 650 mm.
Partea de vest a orasului este strajuita de inaltimile impadurite ale Muntilor Metalici cu Varful Mamut (630m).
Spre est, peste Mures, se disting dealurile argiloase de culoare rosiatica ale podisului ardelean, erodate de raurile Mures, Sebes si Secas, acestea formand un sir de rape cu forme interesante si vegetatie rara.
Spre sud, in zilele senine, se vad culmile muntilor Sebesului, cu Varful Surianul (2245 m) cu Varful lui Patru (2130 m). Orasul este strabatut de soseaua E80, care face legatura intre Deva si Cluj Napoca la o distanta de 380 km. de Bucuresti, 100 km. de Cluj si la 241 km de Arad. Populatia orasului este de 66.369 locuitori (2002), compusa din romani 94%, maghiari 3%, rromi 2% si alte nationalitati (germani si evrei) 1%, densitatea medie fiind 63,4 loc/kmp. Marimea medie a unei gospodarii este de 2,4 persoane. in mediul urban sunt mai frecvente gospodariile de 2-3 persoane (60%), in timp ce in mediul rural majoritatea au 1-2 persoane (65,5%). Gospodariile numeroase (peste 6 persoane) reprezinta numai 5,6% si sunt situate preponderent in mediul rural.

Istoria orasului
Numeroase izvoare atesta existenta pe acest teritoriu si in imprejurimile lui imediate a unor asezari preistorice inca de acum 5000 de ani (in partea de nord a orasului s-a descoperit o importanta asezare neolitica (5000 - 1900 i.Ch.), care a fost locuita de triburi de pastori si agricultori). Aici, pe cursul mijlociu al Muresului, a fost, probabil, un centru tribal tracic de seama. O ramura a tracilor va atinge in curand un apogeu politic, social si economic al acestor locuri - dacii. Ei pun bazele unei asezari puternice - APOULON - ce va inspaimanta mai tarziu lumea romana.
In numeroase puncte de pe teritoriul orasului - La vii, Platoul romanilor - au fost scoase la iveala obiecte din epoca bronzului (1700 - 1000 i.e.n. ). Demna de mentionat este si cetatea de pamant din epoca fierului, descoperita pe inaltimile din stanga Muresului, la Teleac (4 km spre nord-est de Alba Iulia). Aceasta cetate, datata pe la jumatatea mileniului I i.e.n., este fortificata cu valuri de pamant si santuri, ingloband un teren de aproape 30 ha.

Istoria medie a orasului Alba Iulia incepe cu cetatea dacica de la Piatra Craivei - un masiv stancos ce domina orizontul dinspre nord - descoperita in ultimii ani. Vechiul Apoulon dacic era resedinta unui trib sau a unei uniuni de triburi care stapanea zona centrala a Muresului si o parte din muntii Apuseni. In perioada in care Imperiul traco-daco-get din veacul I i.Ch. se intareste si devine cel mai mare din Europa, dupa Imperiul Roman, Apoulon cunoaste o deosebita inflorire, ajungand unul dintre cele mai mari centre urbane ale Daciei, care a stat la limita epopeicei rezistente militare a dacilor, in fata invaziei romane. Primul razboi daco - roman, din timpul regelui Decebal, a pus Apoulon-ul la grele incercari de ordin economic. In schimb, al doilea razboi, condus de Traian, care viza aici regiunea bogata si minele de aur si argint, i-a adus distrugerea definitiva.

In epoca romana, Apoulon-ul dacic devenit APULUM, cunoaste o mare dezvoltare. Primul nucleu al orasului, ale carui inceputuri trebuie puse imediat dupa anul 106 d. Ch., a fost castrul legiunii a XIII - a Gemina. Pentru ca era propus drept un castru permanent, castrul de la Apulum a fost unul dintre cele mai mari din Dacia romana. Construirea lui s-a facut pe o intindere de 30 de ha; forma sa era dreptunghiulara, conform arhitecturii militare romane. Caramizile purtau stampila legiunii a XIII - a Gemina. Asezarile semiurbane - numite canabae - ale legiunii a XII - a Gemina s-au dezvoltat, primind sub imparatul Marcus Aurelianus ( 161 - 180 d.Ch. ) rangul de municipiu - Municipium Aurelium Apulense, iar sub Commodus ( 176 - 192 d. Ch. ) cel de colonie - Colonia Aurelia Apulensis, amintita intr-un numar insemnat de inscriptii, unde s-a stabilit mai apoi micul cartier Partos. Prin administratia impusa de Traian la Apulum s-a pus temelia organizarii celui mai mare centru urban din Dacia romana. Doar dupa cateva decenii, Apulum marca nu numai un mare centru administrativ, militar, economic si rutier, ci si o copie fidela a vietii romane din marile orase ale imperiului. In sec. II si III ajunge o mica Roma a Daciei. A urmat apoi o perioada in care popoarele barbare s-au stabilit rand pe rand in Dacia. Apulum isi pierde treptat rolul central economic si social ce-l avusese, dar se vadeste patrunderea crestinismului (este indeajuns exemplul ce ni-l ofera un opait de lut, in forma de para, cu extremitatile alungite, prezentand pe disc o cruce latina, impodobita cu sapte romuluri. Opaitul dateaza din sec. IV). In general, populatia din Apulum se reintoarce la o economie naturala, orasul isi pierde, ca pretutindeni in Dacia, rosturile majore.

O data cu venirea slavilor in zona, orasul va renaste si va fi atestat sub denumirea de Balgrad. Din aceasta au derivat celelalte denumiri ale orasului: Fehervar ( in limba maghiara ) si Weissenburg ( in limba germana ). Ca peste tot unde slavii au convietuit cu populatia bastinasa daco - romana, au exercitat o puternica influenta mai cu seama in domeniul cuvintelor uzuale. Este foarte probabil ca in sec. VIII - IX si mai tarziu pana la venirea ungurilor in aceste parti, Balgradul era o capitala a unei formatiuni mai mari. Este semnalata oficial in sec. al IX - lea o episcopie depinzand de Bizant; fata de care, desi platea tribut, isi pastra o oarecare autonomie.

In prima lor incursiune in Transilvania ("Tara de dincolo de padure"), maghiarii dau peste " ducate " organizate. La inceputul sec. XI - lea, Balgradul devine iarasi centru politic al unei formatiuni statale feudale, iar populatia poarta deja numele de romani. Pe urmele unei vechi biserici romanice se construieste o catedrala in stil gotic care va primi ample transformari arhitecturale in secolele urmatoare, ajungand pana in zilele noastre un monument de arta, ce face azi obiectul interesului turistic.

Conditiile in care s-a dezvoltat Balgradul in sec. XI - XIII au fost destul de favorabile, pana in 1241 cand invazia tatara a oprit pentru scurt timp dezvoltarea orasului si chiar a regatului ungar; a fost una dintre cele mai cumplite devastari pe care le-a cunoscut acest oras. De aceea, taranii romani incep a fi adusi cu forta de pe mosiile din ce in ce mai intinse ale bisericii catolice si ale feudalilor maghiari. In 1291, convocand o dieta la Alba-iulia, regele Andrei III emite o " diploma " pentru nobilii saxoni, secui si romani. Conducatorii romani care nu accepta deznationalizarea si catolicizarea, pleaca trecand muntii in partile tarii Romanesti si Moldovei.

Prigoana impotriva cnezilor romani continua chiar in forme oficiale. Asfel ca vechiul Balgrad, numit de acum si Alba Transilvana (1299,1303) si unde isi aveau resedinta multi voievozi ai Transilvaniei - va fi martor viu la toate acestea si la multe altele, care au dus la instaurarea dominatiei straine. Episcopia catolica din Alba Iulia ajunsese a fi unul dintre factorii feudali de asuprire sociala de anvergura.

O deosebita atentie acorda orasului si episcopiei Iancu de Hunedoara. La 1442 el pregateste in cetatea Alba Iulia atacul impotriva turcilor, care au invadat Transilvania. Lupta s-a dat la Sintimbru. Dupa moartea sa, de ciuma, in 1456, Iancu de Hunedoara este inmormintat in Alba Iulia, sarcofagul sau aflandu-se in Catedrala romano-catolica din oras.

Important centru economic, Alba Iulia este si un insemnat oras politic in care se tin, in perioada 1291 si 1540, 51 de sedinte ale dietei Transilvaniei. Dupa 1541 Alba Iulia devine capitala principatului autonom al Transilvaniei (pana la 1690). Timp de doua secole si jumatate orasul va cunoaste o perioada de dezvoltare economica rapida si o intindere urbanistica considerabila. In anul 1516 incepe construirea unei noi cetati care se termina abia prin sec. al XVII - lea. Principii Transilvaniei inalta edificii importante (palatul princial, cladiri cu diferite destinatii) si duc o politica de dezvoltare a orasului. Evenimente politice, sociale si culturale, momente de mare importanta din viata poporului nostru, au loc la Alba Iulia. Cel mai memorabil eveniment se petrece la sfarsitul sec. al XVI - lea: intrarea triumfala in oras a lui Mihai Viteazu (1593 - 1601) impreuna cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, trei zile dupa biruinta de la Selimbar. Alba Iulia avea sa devina astfel, dupa cucerirea Moldovei, prima capitala a celor trei tari unite sub sceptrul marelui voievod. Actiunea lui constituia prima incercare de unificare politica a tarilor romane. Din Alba Iulia Mihai Viteazu a condus cele 3 tari romanesti, prin masuri menite sa-i consolideze domnia; aici se intituleaza " voievod si domn a toata tara Romaneasca si al Ardealului si al tarii Moldovei ". In scurta lui domnie, Mihai Viteazu a pus bazele unui mare ideal care a animat lupta generatiilor viitoare. Dupa moartea sa napraznica, capitala principatului a fost distrusa si devastata, in mai multe randuri, de armatele rivale ale lui Grigore Basta si Moise Secuiul.

Ideea de a stapani toate trei principatele a intrat si in ambitia si orgoliul lui Bathory Gabriel, inscaunat la Alba Iulia, cu ajutorul domnitorilor romani din principatele vecine este ales principe al Transilvaniei in 1613. A fost o domnie buna pentru Alba Iulia care va atinge o culme de glorie si belsug, a progresului politic constitutional dublat de o propasire culturala, de data asta si in favoarea maselor romanesti.

In Alba Iulia se intemeiaza noi companii comerciale carora le merge vestea pana in Venetia, Leipzig si chiar Suedia. Principele Gabriel Bethlen era si un mare amator de muzica si arta, de aceea el aduce la Alba Iulia tot ceea ce era reprezentativ in acea vreme, printre ei spaniolul Don Diego si renumitul organist german Ioan Prusinger, adus de la Viena. Gabriel Bethlen a acordat o mare importanta arhitecturii. Intreaga Alba Iulia este dotata cu edificii marete, in stilul Renasterii italiene. Gabriel Bethlen construieste cele doua bastioane ale cetatii vechi, care se pastreaza inglobate in cetatea din sec. al XVIII - lea, largeste palatul princiar, face reparatii catedralei si ridica o cladire pentru colegiu de rang universitar, una din institutiile culturale de mare prestigiu ale Transilvaniei medievale. S-a dezvoltat extractia de mercur la un maxim neatins pana atunci. Din Alba Iulia mercurul se exporta in Polonia si Venetia. Principele spera ca prin culturalizarea maselor va intari propaganda protestanto-calvina, limba romana iese timida de sub interdictia pusa de asupritori si patrunde in slujba bisericeasca si in scoli. Scolilor marunte li se adauga o academie, "Academia de obste", pentru care Bethlen a recrutat profesori dintre cei mai renumiti din Europa de atunci. Printre ei va fi si Martin Opitz care astazi e considerat parintele literaturii de limba germana. Domnia lui Bethlen a marcat o renastere a Transilvaniei de atunci si in special a Albei Iulia. In buna parte, Rakoczi, urmasul lui Bethlen, a reusit sa pastreze linia politicii predecesorului sau. Atat Rakoczi I, cat si fiul sau Rakoczi II dispun aducerea de litere romanesti la tipografia mitropoliei din Alba Iulia. Asa apare " Catechismul calvinesc pentru romani ". Tocmai secularele legaturi de sange si limba, economice si culturale dintre toate trei tarile Romanesti au sadit in vremea carturarilor de atunci ideea unitatii nationale pentru poporul roman din vechea Dacie. De aici, de la Alba Iulia va porni, invelita in vesmantul cultural al vremii de atunci, vestirea pentru toata suflarea romaneasca a acestei idei. In prefata tiparita a "Noului Testament " aparut la Alba Iulia in 1648 (cand trimisii orasului participau la Westfalia alaturi de mai toate puterile europene pentru rostuirea pacii care incheia razboiul de 30 de ani ), mitropolitul Simion Stefan formuleaza ideea necesitatii unei limbi scrise comune pentru toti romanii din toate provinciile. Acum apar 16 carti scrise in limba romana, printre care, in 1699 apare prima carte didactica in limba romana din Transilvania si anume "Bucoavna" (abecedar). Cronicarul turc Evlia Celebi descrie Alba Iulia ca avand palate impodobite cu fresce si mozaicuri, fantani arteziene si oglinzi de Murano, dar in 1658 si 1662 ostile turcesti si tataresti prada si ard din nou, orasul.

Prin declaratia de la Sibiu din 10 mai 1688 Transilvania se supune imparatului Leopold, apoi, prin pacea de la Carlovitz din 1699, turcii recunosc si ei oficial intrarea Transilvaniei in Imperiul habsburgic. Curtea de la Viena hotareste la 1711 construirea in acest centru a unei fortificatii ale carei lucrari incep in 1715 si se termina pe la 1738. Noua fortificatie avea sa cuprinda o suprafata foarte mare din orasul vechi si ca urmare acesta a fost daramat si mutat jos, in actuala vatra a orasului. Intre monumentele distruse cu aceasta ocazie se numara si Mitropolia lui Mihai Viteazul ce se afla in coltul de sud-est al cetatii actuale.

Orasul de jos se injghebeaza in sec. XVIII si XIX, creandu-se o seama de cartiere de mestesugari cum ar fi Partosul si Haiusul, specializate in transportul sarii pe Mures, precum si cartierul Lipoveni, format din mestesugari zidari care au lucrat la ridicarea cetatii.

Se ridica de asemenea trei biserici romanesti, doua in cartierul Maieri, una dintre ele, biserica parohiala "Sfanta Treime" ce a fost construita in anii 1713-1714 din materialele fostei catedrale a lui Mihai Viteazul si una in Lipoveni. Din fericire ni s-a pastrat planul topografic al vechii cetati facut de locotenent-colonelul Giovanni Morando Visconti din care se pot desprinde destule elemente referitoare la ceea ce a fost daramat la ridicarea noii cetati.

Ridicarea noii cetati s-a facut dupa noile planuri ale aceluiasi inginer Giovanni Morando Visconti, conducerea lucrarilor avand-o faimosul general austriac, biruitor al turcilor, Eugeniu de Savoia (1663-1736). Fortificatiile cetatii au fost construite dupa tipul celor realizate la frontierele Frantei, de catre Vauban. La constructia fortaretei (intre anii 1715-1738) au lucrat circa 20.000 de iobagi din satele din imprejurimile orasului. Alba Iulia, care capata in actele oficiale tot mai des numele de Karlsburg (dupa imparatul care a dispus ridicarea cetatii, Carol al VI-lea) sau Alba Carolina, asa ca sa mai fie pastrat ceva din vechiul nume, de fapt nu mai este decat o gazda saraca, care indeplineste rosturi civile pentru o garnizoana, tot mai numeroasa si bogata austriaca.

Cautand sa dezvolte manufacturile, statul austriac infiinteaza in mai toate centrele urbane ateliere pentru o multitudine de ramuri economice.

Alba Iulia, chiar in situatia de gazda saraca va constitui un dublu simbol al centrului cultural romanesc, cat si cel al centrului ortodox, acum obligat sa se uneasca cu biserica catolica.

In general in sec. al XVIII-lea taranimea iobaga porneste mai multe rascoale care aparent au imbracat o haina religioasa, au avut un continut social revendicativ. Desi la 13 iulie 1795, Maria Tereza - imparateasa de mare glorie habsburgica a emis decretul de toleranta pentru romanii de religie ortodoxa din Transilvania si le-a permis numirea unui episcop ortodox, el nu a avut efectele scontate.

Anii trec, framantarile sociale se intetesc si la Alba Iulia, sub zidurile cetatii habsburgice rascoala ajunge la culme. Era in plina iarna a anului 1761 (14 februarie). Preotii ortodocsi care lasasera crucea pentru a incinge sabia dreptatii in fruntea taranilor, tin o adunare sinodiala la Alba Iulia.

Cativa ani rascoala a fost condusa de calugarul Sofronie din Saliste. taranii au inaintat autoritatilor de la curte numeroase jalbe, in care cereau repararea nedreptatilor de care sufereau. Intre aceste actiuni se inscrie si cererea inaintata imparatului in anul 1779 de Horia si Closca. Lor li se alatura, in 1784 si Gheorghe Crisan. Se aprinde astfel torta care va da foc pulberii de nemultumiri acumulate de secole. Desi rascoala a fost infranta iar capeteniile au fost aduse in lanturi in cetate la Alba Iulia la 27 decembrie 1784, ea a zguduit puternic, pentru un moment, intreg edificiul orinduirii feudale. Locuitorii orasului au fost martorii, impietriti de ura si groaza, ai supliciului frangerii cu roata a martirilor rascoalei taranesti, osanda ce constituie una dintre cele mai cumplite cazne aducatoare de moarte din cate a cunoscut omenirea.

Era in dimineata zilei de 29 februarie 1785. Fusesera adusi acolo pe locul ce se numea "dealul furcilor " azi numit Campul lui Horea zeci de mii de tarani iobagi sa asiste la executie. Crisan s-a sinucis in inchisoarea vechiului corp de garda, spanzurandu-se cu nojitele de la opinci.

Lui Closca si Horia le-au fost frante oasele cu roata, incepand cu picioarele. Se spune ca ultimele cuvinte ale lui Horea au fost: " Mor pentru popor " Din acest moment istoric, Alba Iulia a capatat si valoarea de simbol al luptei maselor populare pentru dreptate sociala si libertate.

In timp ce " secolul luminilor " ingaduia asemenea scene, in alte orase din Transilvania se marca o miscare culturala de trezire a constiintei nationale; la Alba Iulia un episcop catolic, Ignat Batthyany, iluminist si el, pune temelia unei institutii carturaresti, o biblioteca, care azi a ajuns la faima mondiala.

Catre sfarsitul sec. al XVIII-lea si primele decenii ale secolului urmator, putredul edificiu al feudalismului incepe sa se naruie. De doua milenii mereu prezenta, intr-un fel sau altul, la evenimentele istorice care au implinit soarta Transilvaniei, Alba Iulia participa din plin la doua dintre etapele principale ale revolutiei de la 1848 - 1849 din Transilvania. Astfel, la sfarsitul lui martie 1848, la Alba Iulia meseriasii si intelectualii, putini cati erau, tin o adunare de protest, marcand aderarea lor la primele cuceriri revolutionare, iar in 1849, garnizoana formata in mare parte din ostasi romani se aliaza luptei revolutionare din Muntii Apuseni, condusa de Avram Iancu.

De doua ori in acest an, Alba Iulia a primit cu uimire centuriile motesti coborate din Valea Ampoiului, avand in frunte pe " Craiul muntilor " , intrat din viata inca, intr-o legenda, care va tine cit suflarea romaneasca de pretutindeni.

Si asa precum pe portile cetatii feudale de Alba Iulia la 1514 s-au tintuit parti din trupul martirizat al lui Gheorghe Doja iar in 1785 tot acolo, s-a consumat supliciul lui Horea si Closca, in 1851 Avram Iancu arestat si adus la Alba Iulia este terorizat si batut pentru ca se credea ca asa se va curma lupta de aparare a taranilor luptatori de la 1848. Tumultoasa revolutie de la 1848 din Transilvania care a vizat zorile unei societati . noi a grabit destramarea oranduirii feudale, contribuind la dezvoltarea relatiilor de productie capitaliste.

Desi Alba Iulia nu a fost un oras industrial se intalnesc si aici " reuniuni " si "asociatiuni " profesionale si culturale ale meseriasilor si lucratorilor. In 1869 se da in exploatare calea ferata Alba Iulia - Arad, iar in 1895 linia ferata ingusta Alba Iulia - Zlatna, cai de comunicatie importante care ajuta la dezvoltarea economica a orasului. In imprejurimile Albei Iulii, creste odata cu exploatarea de tip capitalist, valul de nemultumire in randurile muncitorimii miniere.

Muntii Apuseni, cu bogatele lor zacaminte de aur si argint au constituit obiectul interesului capitalului austriac si al autoritatilor habsburgice, care dispuneau aici de cateva intreprinderi miniere importante. Era cea mai bogata zona de extractie a metalelor pretioase din monarhie si printre primele din Europa.

La inceputul deceniului al 7-lea aici se producea o cantitate de aur mai mare decat in Franta si Germania la un loc, adica 43% din productia de aur a intregii Europe. Deosebit de importante erau in aceasta perioada si minele de sare. Celelalte ramuri ale industriei erau slab reprezentate in aceasta zona in perioada 1849-1867, orasul avand un pronuntat un caracter agrar.

Pentru zona Albei o importanta deosebita a avut-o intinsele terenuri viticole, vinurile de aici fiind trimise in diverse parti ale imperiului. Prima industrie reprezentata la Alba Iulia a fost cea alimentara. Un stimulent pentru dezvoltarea economica l-a avut construirea cailor ferate.

La 1850 Alba Iulia era indicata drept centru firesc al cailor ferate transilvanene datorita pozitiei sale geografice deosebit de favorabile.

Necesitatea crearii unor banci si institutii de credit care sa sprijine populatia romaneasca se facea simtita foarte acut la sfarsitul sec. XIX. Astfel, in 1891 ia fiinta "Iulia", intitulat "Iulia, casa de economii, societate pe actiuni din Alba Iulia". In pragul anului 1910 ea dispunea de circa 200.000 coroane fiind dominata de membrii familiei Cirlea, cea mai instarita familie romaneasca din Alba Iulia.

Intre anii 1894-1895 in oras s-a introdus curentul electric iar in 1900 s-a pus pentru prima data in consiliul orasenesc problema asfaltarii trotuarelor. Primul razboi mondial aduce dupa sine prabusirea imperiului austro-ungar. In aceste momente cruciale, fortele politice ale natiunii romane din Transilvania, sprijinite de intreaga suflare romaneasca, au trecut la infaptuirea idealului de veacuri, unirea Transilvaniei cu Romania.

Orasului Alba Iulia i-a revenit marea si nobila misiune de-a gazdui desfasurarea acestui maret act din viata Romaniei moderne. Evocand atmosfera creata cu ocazia evenimentului, amintim ca in dimineata zilei de 1 decembrie 1918 spre Alba Iulia se revarsau adevarate torente populare, care veneau sa pecetluiasca de asta data unirea inceputa, cu trei veacuri in urma, tot in acest loc, de Mihai Viteazul.

Prin cuvantul lor aduceau mesajul poporului care i-a ales si i-a insarcinat sa hotarasca in numele sau unirea. In zorii zilei de 1 decembrie, multimea adunata in straie de sarbatoare, care reprezentau costume din toate partile Romaniei, sub falfairile sutelor de steaguri tricolore, inconjoara cladirea in care va tine marele sfat national. Delegatii oficiali, cei 1228, se inghesuira in aceasta cladire a carei sala mare poarta azi numele de Sala Unirii. Atunci era un cazinou militar.

Catre ora 10 dimineata sosesc fruntasii politici romani, primiti cu urale. Pe platoul din spatele cetatii - campul lui Horea - ca o forta de nebiruit s-au revarsat peste 100.000 de oameni din toate colturile Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, cu flamuri si inimile pline de un singur gand: " vrem unirea tuturor romanilor ". Cand Goldis citeste motiunea istorica, adunarea aproba furtunos si vointa de integrare a natiunii se implineste categoric. Dupa votarea unirii, de la tribune improvizate deputatii au adus la cunostinta poporului marele act al unirii Transilvaniei cu Romania.

Calatorul care trece astazi prin Alba Iulia devenita centru turistic, vizitand Muzeul Unitatii Nationale din chiar cladirea unde s-a infaptuit, vede sapat in piatra pe frontispiciul arcului de triumf de la intrare:
" In anul Domnului 1918, 1 decembrie, in acest loc s-a proclamat pentru totdeauna si in mod irevocabil prin votul solemn si unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu intreaga Daco-Romania. Eterna fie aducerea aminte a acestui act maret ". Ratificarea unirii Transilvaniei cu Romania s-a facut apoi prin Decretul Lege nr. 3631 din 11/24 dec. 1918.

In anul 1922 se ridica Catedrala reantregirii neamului unde in ziua de 15 octombrie are loc incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria.

Ca o recunoastere a rolului pe care l-a avut Alba Iulia in istoria neamului, in fiecare an la 1 Decembrie se sarbatoreste aici Ziua Nationala a Romaniei, municipiul Alba Iulia fiind declarat de catre Parlamentul Romaniei in anul 1994 "CETATE SIMBOL AL MARII UNIRI A ROMANILOR".

Muzeul Unirii - Cladirea Babilon
Muzeul National al Unirii din Alba Iulia se numara printre cele mai importante institutii muzeale din Romania, atat din punctul de vedere al patrimoniului sau, cat si al prestigiului stiintific. Muzeul este adapostit din 1968 in Cladirea Babilon, care, prin bogatia plastica a fatadelor, reprezinta cel mai important monument de arhitectura romantica din oras.
Cladirea Babilon a fost construita intre 1851-1853, cu destinatie militara, si are 2 etaje si peste 100 de incaperi unde se afla expozitia de baza, depozitele, biblioteca si laboratoarele de restaurare.
Inceputurile institutiei sunt legate de "Societatea de istorie, arheologie si stiinte naturale din judetul Alba", infiintata in 1887, care a inaugurat primul sediu al muzeului in actuala cladire a Scolii generale nr. 3, unde au fost adapostite peste 1000 de piese arheologice si numismatice. Colectia a sporit prin activitatea remarcabila a primului director, Adalbert Cserni, care, pana la moartea sa, in 1916, a efectuat ample cercetari arheologice in diverse puncte ale orasului, editand totodata primele 18 fascicole din publicatia muzeului.
Dupa Unirea Transilvaniei cu Romania din 1918, muzeul a beneficiat de sprijinul societatii "Astra", fiind mutat in aripa nord-estica a complexului Catedralei Ortodoxe si inaugurat la 20 mai 1929 sub numele de Muzeul Unirii, colectia sporind cu numeroase piese legate de revolutia din 1848, dar mai ales de actul Marii Uniri. Perioada crizei economice si anii ce i-au urmat au influentat negativ activitatea muzeului. O veritabila renastere a muzeului are loc in 1938, cand Nicolae Iorga il numeste director pe profesorul Ion Berciu, o personalitate erudita si dinamica, care va sti sa utilizeze cu eficienta resursele financiare, atat prin cercetarile arheologice, dar mai ales prin fondarea revistei muzeului "Apvlvm" in 1939.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, o data cu instaurarea dictaturii comuniste, la conducerea muzeului ajung figuri obscure, urmandu-se astfel principiul antiintelectualist, care a ramas una dintre caracteristicile fundamentale ale politicii culturale din Romania pana in 1989. In 1958 fosta Casa a Armatei, care includea istorica Sala a Unirii, trece in administrarea muzeului.
Aniversarea semicentenarului unirii Transilvaniei cu Romania in 1968 la Alba Iulia, a determinat transformarea si restaurarea cladirii "Babilon", datand din 1853, care va adaposti noi sectii expozitionale, institutia primind numele de Muzeul de Istorie Alba Iulia.
Un nou moment aniversar, cel din 1975, cand la Alba Iulia se celebrau 375 de ani de la prima unire realizata de Mihai Viteazu, si 2000 de ani de existenta a orasului, a prilejuit reorganizarea completa a expozitiei de baza a muzeului, intr-un circuit continuu ce cuprindea parterul, etajul I si II ale cladirii "Babilon", institutia revenind la denumirea de Muzeul Unirii.
Accentuarea cultului personalitatii lui Ceausescu incepand cu anii "80 va marca si destinul muzeului din Alba Iulia, in 1987 cadre ale Muzeului de Istorie al P.C.R. si ale Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste procedand la o radicala revizuire ideologica a expozitiei, ale caror urmari nu vor putea fi decat partial inlaturate dupa 1989.
In present, muzeul se afla intr-un amplu proces de reorganizare a expozitiei sale de baza, in 1998, cu ocazia aniversarii celor 80 de ani de la Marea Unire, reusindu-se totodata si deschiderea expozitiei permanente de etnografie, in spatiile adiacente Salii Unirii.
Muzeul cuprinde urmatoarele sectii (tematici): istorie, preistorie, civilizatie dacica, romana, medievala, moderna, lapidaru, Sala Unirii, arheologie, etnografie

Sectia preistorica cuprinde salile aflate in zona sudica a parterului cladirii, carora li se mai adauga si antecamera de la etajul I, cuprinzand exponate din perioada mileniilor VII - I i. Chr. In sala consacrata epocii pietrei, vizitatorii pot admira splendida ceramica pictata apartinand culturii Petresti (1), idoli din lut, unelte din silex si topoare perforate, sceptrul zoomorf din piatra descoperit la Vintu de Jos sau maciuca cvadrilobata de la Sard (2), alaturi de cateva topoare din arama, care dovedesc prelucrarea timpurie a acestui metal in spatiul intracarpatic al Romaniei. Epoca bronzului (mil. III-II i. Chr.) este ilustrata prin diverse vase (3) sau podoabe gasite in mormintele de tip tumular din Muntii Apuseni, prin vasele cu decor incizat sau canelat apartinand culturilor Wietenberg si Noua cat si prin celebrul depozit de topoare si bratari din bronz descoperit la Ighiel. Pentru prima epoca a fierului, cele mai multe exponate provin din marea asezare fortificata de la Teleac (sec. X-VII i. Chr.), la care se mai adauga insa si depozitele cuprinzand obiecte din bronz de la Cugir, Zlatna, Fizesu Gherlei, Vintu de Jos (5). In antecamera aflata la etajul 1 sunt prezentate descoperiri ale unor populatii straine care au convietuit cu triburile geto-dacice, cum ar fi scitii agatarsi sau celtii.
Primele sali de la etajul I prezinta civilizatia dacica, ajunsa la apogeul sau in sec. I i. Chr. - I d. Chr. Majoritatea exponatelor provin din cetatea dacica de la Piatra Craivii, aflata la mica distanta de Alba Iulia si identificata cu anticul centru Apoulon, din care a fost reconstituit in muzeu un fragment de zid cu blocurile originale. Lor li se adauga insa si obiecte provenind din cetatile de la Capalna sau Gradistea Muncelului, precum si diverse podoabe, arme si obiecte de harnasament din mormantul princiar de la Cugir sau din mormintele de razboinici de la Blandiana si Teleac.

Sectiunea romana a expozitiei, care se deschide cu evocarea razboaielor de cucerire ale Daciei de catre Traian, este una dintre cele mai bogate din muzeu, cuprinzand exponate descoperite in cea mai mare parte in anticul centru roman Apulum si in castrul Legiunii XIII Gemina, ambele situri aflate pe teritoriul actualului oras Alba Iulia. Exponatele din sec. II-III sunt extrem de variate, incluzand: monumente sculpturale si inscriptii din calcar sau marmura, vase din lut confectionate in ateliere locale, precum cele atestate la Apulum sau Ampelum, sau ceramica importata de tip terra sigillata, opaite din lut si bronz, vase din sticla, obiecte de podoaba din bronz si os, elemente de mozaic, o interesanta trusa de instrumente chirurgicale. Deosebite sunt uneltele din lemn descoperite in minele de sare de la Ocna Mures (Salinae) sau in cele de aur de la Rosia Montana (Alburnus Maior). O descoperire de exceptie o reprezinta grupul de inscriptii votive si reprezentari din lut sau piatra gasite in 1989 la Alba Iulia, in ruinele templului lui Liber Pater, care se adauga mai vechilor reprezentari de divinitati greco-romane sau orientale, expuse in sala consacrata vietii spirituale in epoca romana. Urmatoarele sali sunt consacrate prezentarii procesului de formare al poporului roman, dupa ce stapanirea romana se retrasese la sudul Dunarii, iar populatia daco-romana din fosta provincie a trebuit sa suporte trecerea valurilor de popoare migratoare (goti, huni, gepizi, avari), care au dominat temporar acest spatiu. In vitrine sunt expuse atat obiecte apartinand populatiei autohtone crestine, cum ar fi vase din lut, opaite cu semnul crucii, unelte si obiecte de podoaba, cat si unele obiecte, in special arme si piese de harnasament apartinand razboinicilor migratori. Procesul etnogenezei romanesti se incheie in a doua jumatate a mil. I, dupa asimilarea triburilor slave asezate pe teritoriul carpato-dunarean, etapa bine reflectata in muzeu prin descoperirile din necropola din sec. VII-VIII de la Berghin.

Sectia medievala se deschide cu prezentarea primelor formatiuni politice de pe teritoriul Romaniei, centrul unuia dintre acestea aflandu-se probabil chiar la Alba Iulia (Balgrad), dupa cum o dovedeste marea necropola din sec. IX-X descoperita aici, zeci de vase, obiecte de podoaba din argint, bronz, pietre semi-pretioase, unelte si arme din fier fiind expuse in vitrine. Unele morminte de calareti maghiari din sec. XI reflecta procesul de cucerire al Transilvaniei de catre regatul Ungariei, in vreme ce Moldova si Tara Romaneasca reusesc sa devina state feudale independente. Urmatoarele sali prezinta diverse aspecte ale vietii in perioada feudala, precum dezvoltarea mestesugurilor si comertului, inflorirea centrelor orasenesti transilvanene, in care un rol activ l-au jucat si colonistii sasi. Ultima parte a primului etaj este dedicata luptei domnitorilor romani, deseori legati prin aliante politico-militare, impotriva expansiunii otomane in perioada sec. XIV-XVI, o variata colectie de arme ofensive si defensive fiind expusa in vitrine. Inceputul etajului II este consacrata primei uniri politice a tarilor romane sub Mihai Viteazu, care dupa magistralele sale victorii impotriva turcilor, a infrant opozitia nobilimii transilvanene si a boierimii moldovene, care incercau sa se opuna cutezatorului sau ideal de unire. O atmosfera impresionanta pentru vizitatori este creata prin expunerea de armuri, steaguri si arme, copii de documente si gravuri de epoca, la care se adauga o reconstituire a cetatii Alba Iuliei in care Mihai si-a facut intrarea triumfala la 1 nov. 1599. Urmatoarele sali prezinta dezvoltarea principatului independent al Transilvaniei in sec. XVII, cand Alba Iulia, in calitate de capitala, a jucat un important rol economic, cultural si religios. Mitropolia Ortodoxa, ctitorita de Mihai Viteazu, a sprijinit activitatea tiparnitei in care va fi tiparita in 1648 si prima traducere in romana a Noului Testament. Un exemplar original al cartii, impreuna cu alte tiparituri romanesti din sec. XVII, icoane, cruci din piatra si fragmente de fresca apartinand fostei Mitropolii a Balgradului, subliniaza importanta pe care aceasta institutie a jucat-o in viata romanilor transilvaneni. O sala prezinta instaurarea dominatiei habsburgice asupra Transilvaniei si construirea noii fortificatii in stil Vauban de la Alba Iulia (1714-1738). Marii rascoale a taranimii romanesti de la 1784, conduse de Horia, Closca si Crisan, ii este dedicata o intreaga sala, in care sunt expuse arme, facsimile dupa documente de epoca si o roata de executie, care evoca tragicul sfarsit al martirilor la Alba Iulia.

Sectia de istorie moderna a expozitiei prezinta cele mai importante momente ale luptei pentru libertate sociala si nationala si pentru unire: activitatea reprezentantilor "Scolii Ardelene" si rolul acesteia in dezvoltarea constiintei nationale a Romanilor, revolutia de la 1848-1849, unirea Moldovei si Tarii Romanesti sub Alexandru Ioan Cuza in 1859, razboiul pentru independenta din 1877.
Dupa prezentarea luptei pentru eliberare nationala a romanilor din monarhia austro-ungara, culminand cu actiunea memorandistilor, urmatoarea sala este dedicata participarii Romaniei la primul razboi mondial, in vederea desavarsirii idealului statului national roman unitar. La sfarsitul conflagratiei, uzand de dreptul sau la autodeterminare, populatia romaneasca din fostele imperii tarist si habsburgic a decis unirea cu patria mama. O imagine panoramica a imensei Adunari Nationale de la Alba Iulia acopera un intreg perete al salii dedicate istoricei zile de 1 Decembrie 1918, in care mai sunt expuse drapele tricolore, textul cuvantarii lui Vasile Goldis, ziare de epoca, chiar si aparatul fotografic folosit de Samoila Marza pentru imortalizarea adunarii de la Alba Iulia. Urmatoarea sala evoca impresionantul moment al incoronarii regelui Ferdinand si reginei Maria ca suverani ai Romaniei intregite in catedrala ortodoxa de la Alba Iulia in 1922, precum si aniversarea celor 10 ani de la Unire, care a avut loc tot la Alba Iulia in 1929, in prezenta familiei regale si a liderilor politici.
Ultimele sali prezinta viata politica in perioada interbelica, declinul democratiei in perioada premergatoare razboiului si tragica dezmembrare a tarii in anii "40, cand parti din Transilvania, Bucovina si Basarabia au fost incorporate cu forta de Ungaria si U.R.S.S. Dictatura meresalului
Antonescu si participarea Romaniei la cel de-al doilea razboi mondial incheie expozitia istorica a muzeului. Lapidarul roman. Exceptionala bogatie si varietate a monumentelor sculpturale si epigrafice romane descoperite la Alba Iulia au determinat organizarea unei sectii de Lapidarium in aripa dreapta a parterului muzeului.

Muzeul Unirii - Sala Unirii Cladire simbolica, adanc intrata in constiinta poporului roman, ca loc al infaptuirii unuia dintre cele mai grandioase acte din istoria sa: Unirea de la I Decembrie 1918. In aceasta sala a avut loc adunarea celor 1228 de reprezentanti ai romanilor din Transilvania, care au decis unirea cu Romania in memorabila zi de 1 Decembrie 1918. in sala principala sunt expuse in original documentele unirii si steagurile cu care delegatii din intreaga tara au venit la marea unire. Expozitia este organizata in fosta cladire a Cazinoului militar situat in fata intrarii principale a Muzeului Unirii.

Cetatea Bastionara Alba Iulia
Cetatea bastionara din Alba Iulia a fost ridicata intre anii 1714-1738, fiind considerata cea mai reprezentativa fortificatie bastionara de tip Vauban din tara noastra. Planul cetatii a fost intocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, sub conducerea generalului Stefan de Steinville, completata apoi de generalul Weiss. Lucrarile propriu-zise la fortificatia de la Alba Iulia au inceput la 4 noiembrie 1715, cand s-a pus piatra de temelie a bastionului Carol, dedicat imparatului, situat pe latura de nord a cetatii. Fortificatia a fost denumita in proiectul lui Weiss "Fortificatia capitala de la Alba Iulia din Principatul Transilvaniei".
intre secolele XVIII-XIX cetatea a indeplinit rolul de centru militar al Transilvaniei si de depozit general pentru armament. Perimetrul zidurilor este de aproximativ 12 kilometri, acestea fiind ridicate cu ajutorul a 20000 de iobagi. Cetatea este alcatuita din 7 bastioane (Eugeniu de Savoia, Sf.Stefan, Trinitatea, Sf. Mihail, Sf. Carol, Sf. Capistrano, Sf. Elisabeta) configurandu-i imaginea stelata caracteristica cetatilor de acest tip.
Cel mai mare dintre bastioane este cel al Trinitatii, care masoara 116 si 135 m si are plasat in centru un blazon incoronat cu campuri multiple si frunze de acant. Zidurile cetatii sunt construite din caramida , piatra de cariera sau din ruinele cetatii romane, ele masurand la baza 3m, iar la varf 1,20 m fiind sprijinite de contraforturi pentru a neutraliza inpingerile pamantului. Intrarea se face prin sase porti, decorate cu statui si reliefuri de catre
o echipa de sculptori condusa de Johhan Konig. Proiectarea si construirea cetatii a determinat si modificarea tramei stradale, astfel s-au construit cele sase porti, trei spre oras si alte trei spre campul de instructie din vest. Cetatea este impresionanta atat prin elementele decorative, cat si prin frumusetea celor sase porti ale fortificatiei, care sunt unice in toata arhitectura militara europeana. Fara indoiala, sursa de inspiratie pentru artisti a fost mitologia antica, decoratia fiind realizata de sculptori ca Johann Konig, Johann Vischer si Giuseppe Tencalla. In totalitate cetatea se impune ca cel mai semnificativ ansamblu de plastica figurativa baroca din Transilvania. Intre zidurile ei s-au desfasurat evenimente de cea mai mare importanta pentru istoria poporului roman: epilogul rascoalei lui Horea si marea unire a Transilvaniei cu Romania la 1 Decembrie 1918.

Catedrala Romano-Catolica
Ridicata in secolul XIII, este cel mai valoros monument al arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, imbinand armonios elementele romanice cu cele gotice. Edificiul a fost conceput ca o basilica cu trei nave, transept cu trei abside semicirculare, turn peste careu si doua turnuri pe latura de vest, adaugandu-se ulterior doua nave in zona transeptului. Cea mai importanta constructie din epoca Renasterii timpurii din Transilvania este fara indoiala capela "Lazo", aflata pe latura nordica a catedralei, in interiorul acesteia se afla o bolta cu nervuri gotice tarzii, avand cheia de bolta decorata cu blazoanele unor personalitati transilvanene.
in interiorul catedralei se afla sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, alaturi de cele ale fratelui sau Johannes Miles, a fiului sau mai mare Ladislau (situate in nava laterala sudica) si cele ale reginei Isabella si a fiului sau Ioan Sigismund (situate in nava laterala opusa).

Palatul Apor
Palatul se afla in apropierea Bibliotecii Bathyaneum si a apartinut contelui Apor, si a fost ridicat in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. La inceputul secolului al XVIII-lea ti-a avut aici resedinta contele de Steinville, comandantul trupelor austriece, tot acum cladirii fiindu-i aduse adaugiri, excelente portaluri interioare decorate in stil baroc.

Palatul Arhiepiscopiei
Palatul arhiepiscopiei romano-catolice se afla in partea de sud-vest a cetatii si a fost construit intre secolele XVII-XIX, suferind numeroase modificari in decursul timpului. Cladirea imbina armonios elemente ale stilului renascentist tarziu cu cele baroce, observate prin sobrietatea constructiilor.

Biblioteca Bathyaneum
Fosta biserica a trinitarienilor, ridicata in stil baroc, edificiul a fost modificat in interior in anul 1780, in vederea destinatiei actuale, aceea de biblioteca, de catre episcopul Ignatiu Bathyani(1741-1798), episcop al Transilvaniei si bibliofil pasionat.
Ea este cunoscuta in intreaga lume pentru colectiile sale de mare valoare reprezentand manuscrise, incunabule si tiparituri rare, dintre aceste amintim: Codex Aureus(sec. IX), manuscris cunoscut si sub numele de Evangheliarul de la Lorsch, care cuprinde evangheliile lui Marcu si Matei, Psaltirea lui David(sec. XII), Codex Burgundus (sec. XV), Biblia Sacra (sec. XIII), Palia de la Orastie (1582), Biblia lui Serban Cantacuzino (1688), Noul Testament de la Balgrad(1648).
in anul 1792 este infiintat aici primul observator astronomic de pe teritoriul tarii noastre.

Castrul roman si Cetatea veche
Important sit arheologic, aici a fost centrul unde a stationat Legiunea XIII Gemina(106-275), adaptat si utilizat apoi in decursul evului mediu ca cetate feudala, cunoscuta sub numele de Balgrad, ea pastrandu-si partial zidurile pana in secolul XVIII.

Fostul Comisariat si Manutanta
Imediat dupa Poarta a III-a se afla cladirea fostului comisariat si a manutantei, construita in secolul al XVIII-lea, dar care pastreaza detalii arhitectonice anterioare acestui secol. Scopul pentru care a fost construita cladirea a fost acela de depozit pentru armata.

Palatul Princiar
In acest edificiu si-a avut resedinta Mihai Viteazul in vremea primei uniri politice a tarilor romane, fiind distrus in urma invaziilor turco-tatare.
in cronicile straine palatul aparea ca un edificiu foarte luxos, impodobit cu fresce, scari de marmura, cladirile fiind grupate in jurul a doua curti patrate. Imediat dupa caderea Ungariei sub turci, aici s-a asezat sotia lui Ioan Zapolya, Isabella. S-au facut de asemenea numeroase lucrari de infrumusetare in timpul principilor Gabriel Bethlen si Gheorghe Rakoczi al II-lea. Din anul 1700 cladirea a fost transformata in cazarma, iar interiorul a fost modificat. Modificarile facute odata cu schimbarea destinatiei cladirii, au determinat distrugerea sau astuparea unor importante ansambluri arhitectonice ilustrand scene din Vechiul Testament.

Informatii preluate de pe site-ul www.apulum.ro





Tweet



Nota!
Daca ai deja cont pe site-ul TravelWorld.ro, autentifica-te AICI si completeaza formularul de comentarii. Iti multumim.

:
Cod de securitate *