100% romanesc: Arhitectura - Fortarete dacice
Cetatile dacice din Muntii Orastiei (Sarmizegetusa Regia, Costesti Cetatuia, Costesti Blidaru, Luncani - Piatra Rosie,
Capalna, Banita) au fost incluse in 1999 in patrimoniul UNESCO.
Ele se afla pe teritoriul judetelor Alba si Hunedoara, fiind remarcabile prin faptul ca au rezistat "la granita dintre
cultura latina din centrul Europei si cultura ortodoxa din sud-estul Europei" (UNESCO).
Sanctuarele dacice de la Sarmizegetusa Regia indica predominarea unui cult solar sau urano-solar in secolele I i. Hr.-
I d. Hr.
Marile Piramide din Egipt, din Valea Regilor, au fost construite dupa forma constelatiei Orion, fiind interpretate ca o
harta a cerului care calcula evenimentele ceresti. Despre sanctuarele dacice de la Sarmizegetusa Regia se crede ca ar fi
avut o intrebuintare asemanatoare, fiind un mare calendar care reflecta cunostintele avansate de astronomie ale dacilor.
Marele sanctuar circular are un diametru de 29,40 m. Cei 180 de stalpi ingusti de andezit reprezinta tot atatea zile, iar
stalpii lati, numarul zilelor dintr-o luna. Felul in care erau dispusi stalpii arata ca lunile erau impartite in cinci
perioade a cate sase zile. Pe baza cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca anul dacic numara 12 luni de cate 30 zile.
Pe langa marele sanctuar exista un sanctuar circular mai mic si cinci sanctuare patrulatere, dintre care unul de
dimensiuni impresionante. Spectaculos este asa numitul "Soare de andezit" - un disc central cu diametrul de circa
7 metri, continuat de zece raze, de forma trapezoidala, dar cu laturile exterioare cioplite in arc de cerc, fiecare
lunga de 2,76 m. O raza lunga, indreptata spre nord, are unul din capete la marginea exterioara a altarului.
O alta explicatie asupra semnificatiei sanctuarelor poate fi regasita in credinta dacilor in nemurirea sufletului, cele
7 sanctuare de la Sarmizegetusa fiind reprezentarea unor vami ceresti.
Dacii aveau o gandire aparte despre moarte, gandire care nu a fost imprumutata de la romani (care credeau ca sufletul
celui decedat locuieste in mormant). Ei aveau credinta ca sufletul trebuia sa ajunga cat mai repede in cer, astfel ca
trupurile celor morti se incinerau. Distanta pana la cer era parcursa cu ajutorul pasarii sufletului. Reprezentarea
acesteia a fost gasita in incinta sacra de la Sarmizegetusa Regia si in incinta cetatii Fetele Albe, pe semicalotele
din calcar, alaturi de care sunt reprezentate in relief si 7 orbite planetare.
Pasarea sufletului sculptata pe cele doua fete tesite ale semicalotei este foarte stilizata. Se pot distinge usor gatul
pasarii impreuna cu varfurile aripilor indreptate spre cer.
In incinta sacra, sufletul era initiat din timpul vietii pentru a trece cele 7 vami planetare. In fiecare dintre cele
7 sanctuare se desfasurau ritualuri pentru ca sufletul celui initiat sa traiasca vesnic. Sufletul trebuia sa se desprinda
de corp la fel cum se desprinde o pasare de pamant. Numai pasarea sufletului stia parolele si putea strabate toate vamile
ceresti.
La aparitia crestinismului s-a creat o adevarata osmoza intre ritualurile de inmormantare dacice si cele romane. Astfel
ca acum mortii erau inhumati si nu incinerati, dar sufletul nu traia in mormant (ca la romani), ci in cer (ca la daci).
Mortii se ingropau pe directia est - vest.
Ritualul Pasarii Sufletului se mai pastra la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX in zona Carpatilor
Meridionali; centrul acestei credinte era, se pare, in Muntii Orastiei. In aceasta regiune, la capatul mortului
se punea un stalp funerar cu motive geometrice, iar deasupra stalpului o pasare de lemn.
Aceste ritualuri se mai pastreaza in prezent doar in satele Purcareti si Ciungul Mare, de la care, urcand, se poate
ajunge la Sarmizegetusa Regia.
Obiceiul funerar al pasarii sufletului consta din asezarea unui stalp de lemn la capatul sau la varful caruia era asezata
o pasare de lemn, doar in cazul unui barbat insurat, decedat.
Pasarea simboliza sufletul mortului, fiind pastrata cu strictete timp de 40 de zile cat dura inaltarea sufletului la cer.
Daca nu era respectata aceasta datina, se credea ca sufletul mortului poate intra accidental in alt animal, fiind astfel
impiedicata urcarea lui la cer.
Constantin Brancusi, nascut in zona de sud a Carpatilor Meridionali, s-a inspirat din aceste vechi traditii si a dorit
sa ridice la Targu Jiu o Coloana nesfarsita dupa modelul stalpilor funerari, iar in varful lui sa aseze o pasare
nemuritoare, pasarea sufletului. Pana la urma, acestea au fost realizate separat: Coloana Infinitului (stalpul funerar)
si Maiastra (pasarea sufletului).
Informatii preluate de pe site-ul www.ClubTravelescu.ro
Dreptul de proprietate intelectuala asupra acestor informatii este si va ramane de drept al societatii
Club Travelescu.
Este interzisa copierea sau reproducerea lor, in orice forma, fara aprobarea scrisa a autorilor.
